STIMAȚI LOCUITORI AI SATELOR
GRINĂUȚI-MOLDOVA, GRINĂUȚI-RAIA,
REDIUL-MARE ȘI LENCĂUȚI!
Cu ocazia sărbătoririi Hramului Localității „Acoperământul Maicii Domnului”,Vă adresez sincere urări de sănătate și prosperitate.
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului transmite un mesaj profund de protecție și sprijin divin pentru credincioși. În această zi, rugăciunile adresate Maicii Domnului sunt considerate deosebit de puternice, iar credincioșii cer ocrotirea sa nu doar în viața de zi cu zi, ci și în momentele de cumpănă, cerându-i să-i protejeze de relele și primejdiile lumii.
Această sărbătoare este un prilej de a reuni membrii familiei şi rudele care sunt plecaţi departe, de a împărtăşi amintiri dragi, dar şi emoţiile revederii.
De asemenea, hramul mai dovedeşte încă o dată că, localitățile noastre ţin la tradiţia şi la valorile strămoşeşti. Datoria noastră este de a păstra şi promova aceste tradiţii.
Fie ca în casele dumneavoastră să domnească mereu bunăstarea, pacea şi voia bună, speranţa în ziua de mâine şi să trăiţi numai evenimente frumoase!
Președintele raionului IURIE PLOPA
Consiliul Raional Ocnita pagina oficiala
