FELICITAREA PREȘEDINTELUI RAIONULUI OCNIȚA  CU OCAZIA ZILEI  AUTONOMIEI LOCALE ŞI A LUCRĂTORULUI DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

 

Stimaţi primari ai unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul I,

consilieri raionali, consilieri ai consiliilor locale de nivelul I şi angajați din administraţia publică locală de nivelul I şi II din raionul Ocnița

Vă aduc  cordiale felicitări și urări de bine cu prilejul sărbătorii Dvs profesionale, marcată la 1 februarie – Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală!

Această sărbătoare constituie un act de recunoştinţă şi apreciere a importanţei activității Dvs, a eforturilor pe care le consacraţi dezvoltării social-economice şi culturale a comunităţilor, soluţionării competente a diverselor probleme, volumul acestora fiind mult mai mare decât resursele de care dispuneţi.

Îmi exprim  gratitudinea pentru munca pe care o realizați, pentru abnegaţia și profesionalismul, de care dați dovadă în activitatea cotidiană. În acest context, îmi exprim ferma convingere, că înaltele calităţi civice şi profesionale, care caracterizează, colaborarea şi atitudinea receptivă şi grijulie faţă de oameni, vor domina  permanent în activitatea Dstră  întru binele societăţii.

Vă mulţumesc, pentru că zi de zi sunteţi alături de cetăţeni și Vă doresc sănătate, prosperitate,  succes în activitate şi  putere pentru continuarea lucrului pe care-l faceţi cu dăruire.

Cu deosebit respect ,

Președintele raionului Ocnița                             IURIE PLOPA

About rciumac