Mesaj cu prilejul zilei de 9 mai

Chiar daca timpul trece, amintirea acelor vremuri ramane in memoria noastra, a omenirii si a istoriei.

Ziua Victoriei este o zi a memoriei și pentru raionul Ocnița, pentru că neuitați rămân vitejii pământeni care și-au jertfit viața pentru viitorul nostru. Cu flacăra patriotismului aprinsă în suflete, ghidați de curaj și jertfă de sine, au înfruntat demn groaza și durerea celui mai mare măcel din istorie. Cu acest prilej, ​ exprim profunda recunoștință  eroilor celui de-al Doilea Război Mondial,  veteranilor Războiului pentru Apărarea Patriei, văduvelor celor căzuți pe front, dorindu-le sănătate, încredere și pace.

Datoria noastră sacră este să ne închinăm cu pietate în semn de omagiu şi memorie veşnică Eroilor Neamului, celor vii  rămași, spre regret, tot mai puțini la număr şi celor care îşi dorm somnul veşnic în pământul Moldovei sau în pământ străin, departe de vatra strămoşească.

La mulți ani în pace și prosperitate!

Cu stimă,

Președintele raionului       Iurie Plopa

About rciumac