Ședința de lucru Comisiei teritoriale pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane

La 24 decembrie 2024, în incinta Consiliului raional Ocnița, de către Vicepreședintele raionului, Dul Ion Zaharco, responsabil de domeniul social, a fost convocată ședința Comisiei teritoriale pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, în scopul totalizării activității pentru anul 2024, dar și pentru a stabili prioritățile pentru anul 2025.

Membrii Comisiei au discutat despre realizarea Planului de acțiuni a Comisiei teritoriale pe parcursul anului 2024 și activităților organizate în contextul ”Săptămânii de luptă împotriva traficului de ființe umane”.

De asemenea, pe agenda de lucru a ședinței au mai fost abordate subiecte privind schimbul periodic de trai a romilor pe teritoriul Republicii Moldova, care nu poate fi gestionată de către autorități publice și cerșitul — factori ce pot genera traficul de ființe umane; măsurile de prevenire a cerșitului în rândul minorilor pe teritoriul raionului; migrația ilegală- factor de risc în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane; măsurile întreprinse în vederea sensibilizării populației cu privire la ofertele posibile de încadrare legală în câmpul muncii, inclusiv peste hotarele republicii; precum și contribuția Consiliului Norvegian pentru Refugiați în sprijinirea persoanelor strămutate forțat pe teritoriul raionului, etc.

Comisia teritorială pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane este un organ consultativ, creat în scopul coordonării și monitorizării activității de prevenire și combatere a traficului de ființe umane la nivel de raion și consolidării parteneriatelor între instituțiile publice, organizațiile necomerciale și sectorul privat.

 

About rciumac