În scopul consolidării capacităților autorităților contractante și profesionalizării funcționarilor implicați în achizițiile publice, Direcția Economie a Consiliului Raional a organizat la data de 11 septembrie curent un seminar de informare, privind noile modificări legislative în domeniul achizițiilor publice, în conformitate cu Legea nr.169 din 26.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.131 ”privind achizițiile publice”, care întră în vigoare începînd cu 1 octombrie 2018.
Astfel, la seminar au participat primari, șefii subdiviziunilor bugetare, specialiștii responsabili de achiziții publice din cadrul autorităților contractante. În scopul familiarizării mai ample a modificărilor legislației din domeniul achizițiilor publice, la sesiunea dată au participat reprezentanții Agenției Achiziții Publice și Centrului de instruire în Finanțe.
Concomitent cu prezentarea modificărilor în achiziții publice au fost prezentate și platformele electronice de achiziții.
Dorin Matveiciuc
șef Direcția Economie