Schimb de experienţă şi bune practici
Ca rezultat al parteneriatului dintre Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova, recent raionul Ocniţa a avut în vizită o delegaţie din regiunea Preilu Republica Letonia. Consiliul raional Ocnița și partenerii din regiunea Preilu își fortifică relațiile de colaborare, stabilite la data de 27 august 2016, prin semnarea unui Acord de Colaborare.
Obiectivul de bază a intilnirii a fost consolidarea profesionalismul și capacitățile specialiștilor locali din Republica Moldova, precum și preluarea bunelor practici în elaborarea și implementarea proiectelor în domeniul învăţămîntului, turismului, culturii, dezvoltării afacerilor precum şi planificarea teritorială la nivel local.
Astfel, în perioada 4-5 octombrie, delegaţia ghidată de vicepreşedintele raionului dna Angela Crucichevici a efectuat un şir de vizite în mai multe localități din raion. Prima localitate care a avut onoarea de a primi delegaţia a fost com. Calaraşeuca (primar A.Şeliomin), unde oaspeţii au fost întîmpinaţi de preşedintele raionului Vasile Romaniuc şi Constantin Bîndiu director interimar ADR Nord, pe teritoriul Mănăstirii de Femei „Adormirea Maicii Domnului”. Aici li s-a făcut o prezentare generală a raionului şi o excursie pe teritoriul Mănăstirii. Tot în această zi a fost vizitat şi Centrul Creativ Inovativ „Pro Cariera” din or.Otaci, care este construit pe bază de proiect finanţat de FNDR. Acest proiect a fost lansat în anul 2014. În anul 2016, aici au fost realizate lucrări în valoare de aproximativ 15,5 milioane de lei. Pentru lucrările din acest an, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat alocarea a încă 6.072.356 de lei din FNDR. Oraşul Otaci şi localităţile limitrofe acestuia se află la frontiera cu Ucraina. Acest fapt contribuie în mod direct la dezvoltarea economică a zonei, însă această oportunitate geografică nu este valorificată din cauza insuficienţei de cunoştinţe în domeniul antreprenorial modern. Beneficiarii proiectului, în special tinerii, pot, prin propriile afaceri, genera dezvoltare economică locală şi oportunităţi de dezvoltare în regiune. Exursia a continuat în s.Gîrbova la Gimnaziu (director Angela Cerneţchii). Aici oaspeţii au fost întîmpinaţi călduros cu tradiţionala „pîne şi sare” de elevi, profesori şi primarul localităţii Iurie Seinic. Delegaţia a fost condusă prin clase pentru a se familiariza cu condiţiile în care sunt educaţi cei 81 de elevi ghidaţi de 13 pedagogi. În urma vizitei s-au pus bazele unui Acord de Prietenie cu o instituţie de acest tip din Letonia, totodată Gimnaziul va primi un ajutor pentru sala de calculatoare şi anume calculatoare performante. În comuna Lipnic (primar Ion Cuşnir) au fost vizitate Grădiniţa de copii „Îngeraşii mamei” (şef Angela Marchitan) şi Căminul de Cultură (director Angela Cebotari). În incinta Căminului oaspeţii au avut parte de clipe de revelanţa care au fost aduce de elevii Gimnaziului „Ştefan cel Mare” (director Valentina Chiriac) împreună cu colectivul cu titltl „model”- „Teiuşii” (c/a Igor Vlad) într-un concert de sărbătoare dedicat Zilei Profesionale a Pedagogului. Aici , în comuna Lipnic au fost puse bazele pentru a înceia pînă la finele anului 2017 un Acord de Colaborare cu regiunea Preilu.
A doua zi pentru prietenii lituanieni a fost mult mai încărcată deoarece au fost în vizită în or.Ocniţa – reşedinţa raionului (primar Ion Ciumac). Conduşi de viceprimarul V.Artamaniuc au fost vizitate – LT „M.Sadoveanu” (director N.Zaharco). Nu a lipsit ospitalitatea şi căldura nici aici. Echipa a fost întîmpinată cu „pîne şi sare” de elevii Liceului care au ghidat delegaţia în limba moldovenească şi limba engleză. În centrul metodic a avut o discuţie călduroasă la masa rotundă cu colectivul pedagogic după care au fost vizitate cl.X-B, cl.VII, cl.I şi cl.III-A. La Grădiniţa de Copii „Ghiocel” (şef V.Cucarina) –micuţii cu o deosebită plăcere au întîmpinat delegatia cu pîne şi sare, povestindu-le despre însemnătatea simbolicii de stat şi aducînd o mulţime de întrebări hăioase. Au cintat şi dansat împreună. Dna şefă a făcut o vizită în instituţie, povestind despre plusurile şi minusurile activităţii. Excursia a continuat la Primăria oraşului şi Casa orăşenească de Cultură (director M.Crucichevici). La casa de cultură s-au pus bazele de colaborare şi prietenie cu administraţia casei de cultură din or.Preilu, prin schimburi de experienţă a colectivelor artistice. O exursie nemaipomenită a fost organizată în incinta Muzeului Etnografic al or.Ocniţa şi Biblioteca Publică (director M.Taraban) . Aici oaspeţii au fost ghidaţi de tinerii ghizi — începători, membrii echipei de voluntari AO „Paradis” (director L.Hropotinschii). Ghidarea în Muzeul Etnografic este un rezultat de durabilitate continuă în cadrul proiectului implimentat „Patrimoniu şi Identitate locală.” În cadrul intîlnirii cu membrii echipei de voluntari „Implicăte şi tu” delegaţia a luat cunoştinţă despre viziunea, misiunea şi valorile AO, despre programele de dzvoltare din continuare.
Cu o căldură deosebită Gimnaziul „Emil Loteanu” din satul Clocuşna director (Valentina Goreacii) si-a deschis uşile , oaspeţii au fost întîmpinaţi şi ghidaţi de dl.primar Ruslan Goreacii, dna directoare V.Goreacii prin sălile de clase . O deosebită plăcere au primit oaspeţii în urma vizitei care au avut-o la Camera-Muzeu „Emil Loteanu” . Grădiniţa de copii „Izvoraş” (şef Victoria Melnic) aîntîmpinat oaspeţii cu tradiţionala pîne şi sare de către micuţii sfioşi , dar mîndri de gestul pe care l-au făcut. Au rămas oaspeţii surprinşi şi de vizita la Oficiul medicilor de Familie (director Olesea Pană), care a fost dat în expluatare în anul 2014, în urma unui proiect finanţat de Banca Europeana. Vizitînd pe parcursul a 2 zile raionul Ocniţa, prietenia s-a incins de nota 10 şi în urma discuţiei la Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale şi Mediului, la Chişinău părţile au convenit ca administraţia regiunii Preilu să ajute Consiliul raional Ocniţa în promovarea proiectului „Создание информационного туристического центра при Окницком этнографическом музее” şi de a deschide oportunităţi pentru participare în programele internaționale destinate tineretului, şi anume programul Erasmus +, în care tinerii şi persoanele implicate în activitatățile tineretului, în cooperare cu parteneri străini, au posibilitatea de a dobîndi noi cunoştinţe, abilităţi şi experienţă în crearea şi implementarea propriilor proiecte. Tot in cadrul acestei vizite s-a discutat despre iniţierea unui Acord de colaborare între regiunea Riebini (Letonia) şi satul Sauca rl.Ocniţa (Moldova).