Festivalul Cîntecului Pascal ”Cînta-voi Domnului meu”

Festivalul Cîntecului Pascal ”Cînta-voi Domnului meu”

 

Sîmbătă, 7 mai 2016 în Săptămîna Luminată la Bisericii ”Sf.Nicolae” din s.Codreni, s-a desfăşurat  ediţia ordinară a Festivalului raional al cîntecului pascal ”Cînta-voi Domnului meu”.  Evenimentul a fost anticipat de o Sfîntă și Dumnezeiască Liturghie susținută de Episcopul de Edineț și Briceni Nicodim, coliturghisit de un sobor de preoți din care au făcut parte protoereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, blagocinul bisericilor  din raionul Ocnița, protoiereul AlexandruUsatîi, protoiereul Vitalie Guțu, paroh

al bisericii ”Sf.Nicolae”, slujitori din cuprinsul blagocinici Ocnița.

La serviciul divin au participat mulți credincioși din parohie și din localitățile învecinate. După Sfînta Liturghie, a avut loc procesiunea de înconjurare a bisericii, Preasfinția Sa Nicodim a felicitat poporulaţia

prezentă la slujbă cu prilejul sfintelor sărbători pascale și ia îndemnat să se bucure de roadele Învierii lui Hristos prin participarea la sfintele slujbe și împărtășirea cu Sfintele Taine.

 

Festivalul a fost deschis de Preasfințitul și Dreptul Nicodim. Evoluarea propriu-zisă a început-o colectivul coral al bisericii ”Sf.Nicolae” gazda festivalului, condus de Vasilisa Malanici. La festival au participat 10 colective de artiști amatori din diferite localități ale raionului.

  • corul Mănăstirii Calarașeuca – condus de Animaisa Carpovici;
  • ansamblului vocal ”Veseolîe Notki”– școala muzicală Otaci, conducător Natalia Bezrucico;
  • colectivul folkloric al ȘA ”Teodor Negară” Ocnița, conducător Mariana Popescu;
  • ansamblul vocal al Casei de Cultură Corestăuți, conducător Maria Malanciuc;
  • colectivul folcloric ”Teiușii” de la Casa de Cultură Lipnic, conducător Igor Vlad;
  • colectivul vocal ”Doremicii” și ”Ciocîrlia” LT ”C.Stamati”, conducător Angela Oleinic;
  • colectivul vocal al gimnaziului Vălcineț, conducător Svetlana Mirosnic;
  • ansamblul vocal al Casei de Cultură din s.Hădărăuți, conducător Anatolie Plăcinta.

Concurenții au interpretat cîntece pascale, vestind învierea Domnului Iisus Hristos. Atmosfera pascală s-a resimțit și prin lansarea unei expoziții de exponate pascale confecționate de meșterul popular din s. Corestăuți Maria Malanciuc și lucrări tematice ale elevilor ȘA ”Teodor Negară”.

 

Din juriu au făcut parte: Episcopul de Edineț și Briceni, preasfințitul Nicodim; Victor Cogut – primar de Vălcineț; Vasilii Romaniuc – președintele raionului Ocnița; Ivan Zaharco – șef Direcția Învățămînt; Liudmila Belonoșca – șef Secția Cultură; președintele juriului –protoereul bisericii ”Sf.Nicolae” Vitalie

Guțu, Iurie Lupu – primar de Hădărăuți ș.a. Toți participanții și organizatorii festivalului au primit cadouri de preț, iconițe cu cipurile sfinților,  diploma din partea Eparhiei Edineț, Briceni, Secției Cultură și Direcției Învățămînt Ocniţa.

 

La organizarea și buna desfășurare a festivalului și-au adus aportul colectivul Secției Cultură, condus de Liudmila Belonoșca.

 

About rciumac