La mulţi ani, oraşul OCNIŢA!
O zi frumoasă, cu oameni buni şi oaspeţi dragi, cu cântec, joc și voie bună… O zi de neuitat.
Ocnițenii au sarbatorit, la 6 mai, intr-o atmosfera deosebita, Hramul orasului – «Sfîntul Gheorghe». În această zi specială , oamenii au uitat de tot ce-i întristează şi au eșit cu toţii uniţi ca să petreacă împreună. Manifestatia prilejuita de acest eveniment a fost inaugurată de Primaria orașului și administrația Casei orășenești de cultură. În acest an a fost oferit orășenilor un spectacol pe cinste cu prilejul aniversării a 119 ani, marcate prin mai multe evenimente şi manifestări culturale. Astfel, programul evenimentelor cultural-artistice a începe dimineaţa cu Liturghia de Hram la Biserica «Sfintului Gheorghe» din central oraşului, oficiată de Părintele Alexandru și un sobor de preoți invitați din diferite localități a raionului. Suita de acțiuni de sărbătoare a continuat cu depunere de flori la monumentele din localitate.
Inaugurarea festivă a sărbătorii, a avut loc la ora 16:00 pe platoul Primariei. Ca oaspeţi la sărbătoare au fost prezenţi conducerea oraşului, conducerea raionului în frunte cu domnul preşedinte Vasile Romaniuc, consilierii raionali şi orăşeneşti, cetăţenii de onoare a oraşului, etc… Invitații de onoare la festivitate au fost primarul or.Briceni dl Vitalii Gorodinschii primarul or.Secureni (Ucraina) – Vasile Ravlic și deputatul în Parlamentul Republicii Moldova dna Ala Dolinţa, care au venit cu urări de bine și prosperitate pentru toți locuitorii orașului.
În «Casa Mare» improvizată a orașului Orchestra de Muzică Populară a Consiliului raional “Rapsozii Nordului” (conducător Ghenadie Garaz) a dat start sărbătorii. Primarul Ion Ciumac a transmis tuturor un mesaj de felicitare cu ocazia Hramului oraşului, exprimându-şi bucuria că este alături de concetăţenii lui în această zi importantă
De hramul oraşului, au fost felicitaţi şi onoraţi de şefa Oficiului Stării Civile Ocniţa Svetlana Cotova cei mai tineri cetăţeni ai oraşului Michitiuc Dmitrii şi Barciuc Timur, anul naşterii 2016. Tot odată au fost menţionate şi cuplurile care au convieţuit mai mult de jumătate de secol împreună, şi au ajuns la „nunta de ametist” — 60 ani de căsătorie şi “ nunta de alabastru” — la 65 ani de căsătorie. La Festivitate au fost conferite titlul “Cetăţean de Onoare al or. Ocniţa” persoanelor remarcabile ale comunităţii – Ion Guţu, Nicolae Gîlca, Boris Ursatii, Ecaterina Podsuhina cu acordrea unui sprijin financiar unic în sumă de 1000 lei pentru fiecare persoană. Au fost înmînate Diplome de merit cetăţenilor ce activează în domenii diferite, pentru performanţe remarcabile în activitatea profesională.
Programul artistic a continuat cu concertul de sărbătoare prezentat de colectivele Casei raionale de Creaţie Ocniţa (director S.Rînja).
Un sow extraordinary “Vivat, Ocniţa” a fost prezentat de colectivele de activitate artistică, cu titlul “model”-“Izvoraş”(N.Popovschii-Pavlova),“Balada”(L.Sviridova),“Inspiraţia” (A.Pavlova) , tinerele interprete Miroslava Chiriac, Anastasia Ajder, Ana Tcaci, Dana Baltag, Anastasia Morari, Victoria Ţurţurica, Mihaela Crucichevici – casa orăşenească de cultură Ocniţa (director M.Crucichevici).
Artiştilor autohtoni din republică, au înveselit publicul numeros ca niciodată. Ca oaspeţi au fost maeştrii Alexandru Lozanciuc şi Ian Raiburg; Veronica Stoli și sow-baletul «Regal»; Ionel Istrati şi prezentatorul EL-Radu. Festivitatea a fost onorată cu prezenţa dlor Ion Ciumac – primar al oraşului, Igor Dodon – preşedintele PSRM, Vasile Romaniuc – preşedintele raionului, Irina Lozovan – preşedintele PSRM Ocniţa. Spectacolul de sărbătoare a fost intrerupt pentru puţin timp, când în cer s-au avântat razele multicolore ale focurilor de artificii, spre bucuria și mulțumirea orășenilor și oaspeților acestorai. Artificiile de toata frumuseţea au constituit „cireaşa de pe torta” petrecerii. Veselia a continuat pînă în adîncul nopții, au răsunat cîntece, orășenii au dansat, trăind din plin bucuria acelei zile. Atmosfera de sărbătoare a fost plină de zîmbete, distracţii şi bună dispoziţie.
Angela Crucichevici