ORA PLANETEI- 2018
R.Moldova, alături de alte țări ale lumii, marchează astăzi 24 martie 2018, Ora Planetei. Astfel autorităţile, agenţii economici şi simpli cetăţeni sunt chemați să întrerupă energia electrică între orele 20.30 și 21.30 în instituţii publice, blocuri de locuit şi case particulare.
Ora Planetei este o acţiune simbolică, participanţii acesteia deconectează curentul electric pentru o scurtă perioadă în scopul economisirii resurselor energetice, fapt ce contribuie la protecţia mediului şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice. Potrivit Ministerului Mediului, deja mai mult de 128 de ţări de pe glob şi-au exprimat intenţia de a participa la acest eveniment.
Astfel, dacă astăzi, între orele 20.30 – 21.30, toţi consumatorii casnici din ţara noastră vor deconecta energia electrică, se vor economisi 278 de mii de kilowaţi-oră. Pentru producerea acestei cantităţi de energie se consumă 86,8 mii metri cubi de gaze naturale, în urma arderii cărora se emit în atmosferă 165 tone de gaze cu efect de seră.
Ora Planetei este un eveniment global, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, avînd ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică privitor la problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.
Ora Planetei constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali, cât și de către instituții si unități economice. Ora Planetei este o inițiativă globală de mediu realizată în parteneriat cu WWF.
În Republica Moldova acest eveniment internațional este marcat din 2008 si este desfășurat de Autoritatea de Mediu și Administrațiile Publice Locale.
Ce provoacă încălzirea globală?
- Încălzirea globală este cauzată de acumulările de CO2 în atmosferă.
- CO2 provoacă 80% din poluarea ce duce la încălzirea Pământului si rămâne în atmosferă foarte mult timp.
- Aproximativ 97% din CO2 emis de țările occidentale industrializate rezultă din arderea cărbunelui, petrolului și gazelor naturale pentru producția de energie.
Evenimentul de mediu ,,Ora Planetei — 2018” și-a propus să informeze și să responsabilizeze şi cetățenii raionului Ocniţa, determinându-i să participe la acțiuni de protejare a mediului înconjurător.
Această problemă trebuie să fie conștientizată prin comunicarea problemei publicului larg – identificarea cauzelor de generare a problemei — implicarea nemijlocită a societății — stabilirea planului de măsuri.