Tradițional, la finele lunii noiembrie, se sărbătorește « Ziua profesională a lucrătorului din agricultură şi industria prelucrătoare ». Această sărbătoare este un prilej de a face totalurile anului agricol, de a premia agenții economici și participanții la lucrările agricole ce au obținut rezultate bune în anul curent. În incinta Restaurantului « Umbra Stejarului» la 23 noiembrie current s-au intrunit « truditorii pămîntului din raion» — agenții economici, la o sărbătoare de suflet, organizată de către Direcţia Agricultură, Alimentaţie şi Privatizare cu susţinerea financiară a Consiliului raional.
Cu un mesaj de felicitare pentru truditorii gliei a venit dl.VASILE ROMANIUC, președintele raionului Ocnița, care a mulțumit tuturor pentru sârguința și munca grea spre a reuși să aducă pâinea cea de toate zilele pe masa fiecăruia. Şi-a exprimat mândria şi mulţumirea faţă de agenţii economici, pentru că în acest an raionul Ocniţa s-a clasat pe primul loc pe republică la recolta grâului.
Cu un mesaj de felicitare a venit şi vicepreşedintele raionului DMITRII COSTIOGLO. Dânsul le-a urat producătorilor agricoli prosperitate, sănătate şi susţinere, atât din partea familiei, cât şi din partea statului.
Cu anumite totaluri din sectorul agroalimentar, în faţa publicului a venit VECISLAV PÎSLARUC, şef al Direcţiei Agricultură, Alimentaţie şi Privatizare a CR Ocniţa.
Pentru rezultate bune obţinute în anul agricol 2017 , cei mai buni agenţii economici din agricultură au fost decernați cu diplome ale Consiliului raional Ocnița și diploma ale Guvernului Republicii Moldova. Î
Cu un mesaj de felicitare şi îndemn către colegi, s-a adresat şi expreşedintele raionului Ocniţa, Ion TOMAI. A propus ca, printr-un minut de reculegere, să fie cinstită memoria celora plecaţi în eternitate,care au pus bazele dezvoltării agricole în raion. Totodată, a adresat tinerilor producători agricoli un sfat, pe care, cândva, l-a primit de la un conducător renumit, care cel mai mult a realizat pentru Ocniţa – Serghei Fandofan
Dumitru MUTELICĂ a mulţumit organizatorilor pentru evenimentul dedicat Zilei profesionale a agricultorului şi a urat colegilor unitate, indiferent de apartenenţa politică. „Să ne adunăm mai des, să ne împărtăşim problemele, dar şi succesele, să fim uniţi, indiferent de culoarea politică…”.
La sărbătoare au răsunat multe urări de bine pentru truditorii pământului. Au fost menţionaţi şi jubiliarii anului care, în mod festiv au fost felicitaţi.
Voia bună şi dispoziţia de sărbătoare a fost creată de membrii Orchestrei de Muzică Populară a CR „Rapsozii Nordului” conducător Ghenadie Garaz, Ansamblul de Dans cu titlul «Model» “Inspiraţia” Casa orășenească de Cultură Ocnița — conducător Antonina Pavlova, ghidați de moderatoarea Ala Leșcina.
Stimaţi Lucrători din Agricultură şi Industria Prelucrătoare!
Suntem onorați să aducem mulțumiri truditorilor pământului, pentru munca grea, dar nobilă căreia Vă dedicați cu dăruire. Întodeauna aţi ştiut să depăşiţi dificultăţile şi greutăţile cu care Vă confruntaţi. Omagiind munca şi profesionalismul Dumneavoastră vă dorim optimism, sănătate, noi succese, realizări frumoase şi belşug în toate.
Să ne dea Dumnezeu un an agricol pe măsura așteptărilor!